A nu mai fi

După moartea tatălui meu, am simţit nevoia să cred în suflete. De fapt, îl voiam lângă mine indiferent sub ce formă. Eram doar o adolescentă. Nu eram pregătită să-l pierd. Gânduri zboară în trecut. Mai ţii minte când jucam fotbal? Deh, io eram mai băieţoi.

Mi-e aşa dor de tine…nespus!!!

Şi zici că ţi-a fost atât de dor de mama, încât ai decis s-o iei la tine! Nici măcar nu mi-ai dat un semn înainte pentru a-mi putea lua rămas bun. Ruşinică!

Cică se zice: aşa a fost să fie! Nu mă încălzeşte cu nimic!

Mă gândesc că acum, cu mama lângă tine, ţi-o fi mai bine, ai fi mai fericit!  Io nu-s, dar nu prea mai contează!

Dar te iert, să ştii! Şi culmea este că mă simt chiar mai bine iertându-te! Plecând la tine, a lăsat loc de iertare acolo unde nu era înainte! A trebuit să moară pentru ca eu să învăţ să iert!

Rămas bun, suflete!

cică e bine

să ierţi. că iertarea este un fel de balsam al sufletului, un remediu împotriva durerii sau că iertarea poate repara o inimă frântă. 

mă lăsaţi cu chestiile astea? 

am încercat tot felul de iertări: pe post de balsam pentru suflet, ca remediu contra durerii, ca scotch pentru inimă frântă. la mine au rămas fără efect. nu ştiu de ce. poate că io sunt prea stricată pentru a mai fi reparată.

dar totuşi, e bine să ierţi. o spun psihologii, politicienii, muzicienii, scriitorii, femeia de serviciu de la scara blocului, gunoierul, factorul poştal, vânzătoarea de la colţul străzii, astrologii, jumătatea, etc. toată lumea îţi vâră sub nas chestia cu iertatul.

bine, iert. credeţi-mă, de câte ori iert, nu mă simt mai bine decât înainte de a ierta.

poate nu ştiu să iert. ar fi o explicaţie.

.

"şi totuşi asta rămâne cel mai important,
vechiul copac pe care l-au văzut şi alţii, 
femeia dintâi pe care-au mai iubit-o şi alţii, 
piatra dintâi pe care-au împietrit-o şi alţii...
şi totuşi asta rămâne cel mai important, 
să nu te mai poţi întoarce
pentru că te-au întors alţii, 
încât "tu" nu îl mai poţi recunoaşte pe "tu",
şi trec unul pe lângă altul, amestecându-se cu alţii..."

la ofertă

bucăţi din mine. colorate.
unele-s albastre. altele, violet. unele-s strălucitoare. altele, întunecate. unele-s verzi. altele, de culoarea vişinii putrede. unele-s nori. altele, cer senin. unele-s pământ. altele, apă. unele-s bălaie. altele, ochi albaştri.
unele sunt. altele au dispărut. unele vor fi mâine. altele au fost ieri. azi.
ei, da, azi sunt la ofertă bucăţi din mine. colorate. mai puţin, albe. şi mai puţin, roşii. cine mai vrea? cine mai doreşte?
tu, cea din umbră, mai vrei din cele albe? dar nu azi. azi, fără albe. ia, spune-mi, ce-ai făcut cu ele? mi-ai avut grijă? sunt la fel de albe ca atunci când mi le-ai luat fără voia mea? sau le-ai dat culoarea sufletului tău gri?
dar tu, actorule? ce-mi mai fac cele roşii? le-ai aruncat la coşul de gunoi? mda, se impunea. le uzasei într-atât, încât se scursese tot roşul din ele.

cum spuneam, azi sunt la ofertă bucăţi din mine. colorate.
mai puţin, roşii. şi mai puţin, albe.

da. azi chiar sunt la ofertă. bucăţi din mine. colorate.
până şi reclama mea este colorată. maro. şi miroase îngrozitor a reclamă de 2 bani.
recunosc, nu ştiu să-mi fac reclamă. n-am învăţat. nu mi-a trebuit. îmi plăcea scaunul meu din fundul sălii. lumina reflectoarelor nu ajungea niciodată acolo. doar muzica.
dar azi, am ales să ies în lumina reflectoarelor şi să-mi fac reclamă. una maro.

doar azi. bucăţi din mine. colorate.
mâine nu-s. nici poimâine şi nici răspoimâine. mă întorc definitiv la scaunul meu din fundul sălii. unde lumina reflectoarelor nu ajunge niciodată. doar muzica.