Normalităţi

   Rar reuşeste câte ceva să mă resusciteze din plictiseala (şi deseori lehamitea) cu care butonez telecomanda seara. Răsfoiesc canalele tv. cu viteza cu care tastez, folosind metoda oarbă. Am câteva emisiuni pe care le vizionez, în capul listei fiind,  bineînţeles, „Lumea lui Banciu”. Vineri, însă, în timp ce butonam, aud că celor de la Steaua li s-a dat să vizioneze un filmuleţ care nu numai că i-a impresionat, ci i-a şi mobilizat să dea tot ce-aveau mai bun şi să îndrăznească să împlinească un vis în care, poate, nu mai credea nimeni, nici măcar ei. Mă rog, nu ştiu detalii despre cum au jucat pentru că n-am văzut meciul respectiv. Cert este că, poate, pentru prima dată, după secole întregi, măreţii jucători ai Stelei, au intrat în joc, având în minte imaginea unei normalităţi şi mai puţin imagini cu picioare, fund, sâni (ca să nu zic pe şleau: craci, c*r, ţâţe), bani, vedetism, clubăreli, beţii, etc. Trec peste faptul că dom’ Be(he)cali, după meci, şi-a scos din sân „enşpe” cruci, care mai de care mai mari, invocându-l pe Isus ca fiind mântuitorul Stelei sau un fel de „omul care aduce ploaia”.

   Zic „imaginea unei normalităţi” pentru că filmuleţul respectiv este despre normalitate, despre dorinţa unui om (în speţă, sportivul Derek Redmond) de a alerga mai departe, chiar dacă, deodată, pare că linia de sosire s-a mutat pe un alt continent, iar el trebuie să alerge într-un picior până la ea, chiar dacă simte cum milioanele de cuţite îi sfârtecă muşchiul, iar durerea cumplită aproape că-l aduce în pragul leşinului...

  Zic normalitate pentru e normal să alergi până la capăt, pentru că e normal să nu abandonezi, pentru că e normal să-ţi doreşti să nu-i dezamăgeşti pe cei care te iubesc şi care-ţi sunt alături mereu. Pentru că e normal să crezi în tine şi în oamenii de lângă tine, pentru că e normal să crezi despre tine că poţi ajunge la capăt, nu oricum, ci cu fruntea sus. 

   Cu alte cuvinte, eu zic că filmuleţul respectiv este doar o lecţie de normalitate.

   Lecţia I:

   Şi pentru că astăzi am ales să vorbesc despre normalităţi, voi mai posta un filmuleţ, în care protagoniştii (evident, nu români), doi balerini, dovedesc că e normal să-ţi urmezi visul şi să ţi-l împlineşti, chiar dacă, aparent, sunt diferiţi de noi, ceilalţi. 

   Poate că e timpul să-i privim normal, aşa cum ne privim pe noi înşine, cu respect şi fără să le plângem de milă. 

  Poate că e timpul să vedem că cele mai grave şi periculoase handicapuri sunt prostia, superficialitatea, ipocrizia (şi mai sunt câteva). 

  Poate că e timpul să nu ne mai lăsăm atât de impresionaţi de aceste lecţii de normalitate, ci să începem să învăţăm din ele. 

  Poate că e timpul ca normalul să fie văzut ca ceva normal şi nu anormal. 

  Poate că e timpul să vedem în sfârşit că în marea junglă a anormalităţii, există un luminiş de normalitate spre care ar trebui să ne îndreptăm cu toţii.

   Lecţia II:

Ziduri şi porţi (2) – Referatu’

REFERAT

încheiat azi, după Apocalipsă

În urma epuizării tuturor metodelor posibile şi chiar imposibile, aplicate pe subiectu’ în cauză;

În urma epuizării tuturor răbdărilor de care am dispus în mai noua mea calitate de iniţiator, precum şi a acumulării în această perioadă a mai multor categorii de nervi, de existenţa cărora, recunosc, habar n-aveam;

Vă aduc la cunoştinţă următoarele constatări proprii şi personale:

Nivelul subiectului:

- cunoscut de el: buricul pământului;

- constatat de mine: undeva spre centrul pământului.

După cum observaţi, avem aceeaşi poziţie în ceea  ce priveşte nivelu’.

Inteligenţa subiectului:    

- cunoscut de el: IQ: 133 (cică a făcut nişte teste online şi i-a dat acest rezultat);

- constatat de mine: nu mă pot pronunţa, întrucât în urma testelor date de mine, acestea au fost prea bulversate de inteligenţa subiectului şi nu au dorit să-mi arate rezultatu’, iar eu n-am mai insistat. (s-ar putea să-i fi dat cu minus la testele făcute online, anume -133)

După cum observaţi, neputându-mă pronunţa, a rămas ca la început.

Mintea subiectului:   

- cunoscut de el: minte de îngheaţă apele, ar fi de preferat să nu vă uitaţi în gura lui;

- constatat de mine: într-o primă fază, am intenţionat să pătrund în mintea subiectului, folosind un ferăstrău. După mai multe încercări eşuate, am renunţat la ferăstrău, dar să ştiţi că am pătruns din prima cu drujba (după ce în prealabil, am ascuţit lama acesteia ca la carte). Înăuntru am găsit doar un şomoldoc de hârtie igienică roz. Nu, nu m-am atins de şomoldoc. Oricum n-aveam ce să fac cu el pentru că era deja folosit (probabil de cineva care a pătruns în mintea subiectului cu mult înaintea mea). Nu, n-am găsit neuroni, ceea ce nu duce neapărat la concluzia că subiectu’ n-are neuroni. Eu pun pariu că are, dar aceştia lucrează sub acoperire. Sunt atât de "subacoperiţi", încât umila mea  persoană nu  i-a putut depista, din păcate. Aaaa, am folosit şi lupa, dar tot degeaba.

După cum observaţi, aici există unele mici, chiar foarte mici contradicţii.

Logica subiectului:   

- cunoscut de el: are o logică foarte bună. Foloseşte periuţa de dinţi cu partea corespunzătoare, ţinând corect periuţa de coada acesteia.

- constatat de mine: eu zic că n-are. Dar, deh...nici eu nu mai sunt atât de sigură.  Aşa-zisa lui logică m-a bulversat până şi pe mine.

După cum observaţi, şi aici există contradicţii, dar este cuvântul subiectului împotriva cuvântului meu, ca iniţiator.

Concluzii: Subiectu’ are toate calităţile cunoscute şi încă necunoscute de noi, oamenii de rând. E numa’ bun de făcut experimente pe el. 

Propuneri: După epuizarea tuturor experimentelor pe care le-aţi putea face pe subiect, expulzaţi-l, fraţilor, din Galaxie! Io zic că nu-i de-al nostru.

PS:  Am ferecat poarta şi am dat cheia la topit. Vă rămâne doar să aduceţi mascaţii  s-o spargă.

Drept pentru care, am încheiat prezentul referat, azi, după Apocalipsă.

                                                                                                          Semnătura,

                                                                                                            Ex - Profa

                                                                                                                 S.S.

                                                                                                         (indescifrabil)