No difference

Cu ce ne deosebim de protagoniştii din filmuleţ? Cu nimic! Sau poate diferenţele stau în parfumul pe care-l folosim, hainele pe care le purtăm, frizurile aranjate în ton cu ultimul val aruncat pe piaţă de hair-stilişti.

Eu zic că nici măcar aici nu sunt diferenţe. Put la fel ca noi, umblă la fel de dez/îmbrăcaţi ca noi, iar frizurile lor ar putea da curs unei noi mode în ale aranjatului podoapei capilare.

Majoritatea dintre noi rămânem sideraţi, văzând aceste acte de cruzime, fără însă să ne vedem pe noi înşine. Ne-am putea uita în oglindă, dacă am ştii s-o folosim.

Nu-i nicio diferenţă între ei şi noi. Am ajuns la performanţa de a ne comporta precum canibalii. Doar evoluăm, nu?

Mergem pe principiu: dacă vreau, trebuie să am! Prin urmare, foamea după orice se cronicizează şi ne face să umblăm mai mereu „flămânzi”, într-un continuu sevraj, devenind mult mai periculoşi decât canibalii.

Ne rănim reciproc, pentru ca ulterior să ne sfârtecăm între noi, împrăştiind bucăţi de carne şi suflete în cele patru zări. Doar vrem şi trebuie să avem, nu?

Ne urâm, fără măcar să ştim de ce! Tăcem pentru că suntem prea neputincioşi în a ne exprima sentimentele! Doar suntem prieteni, nu?

Ne acordăm cuvinte măreţe şi ne declarăm iubirea eternă. Doar suntem duşmani/inamici/adversari, nu?

Ne violăm mamele/surorile/nevestele/iubitele/amantele! Doar suntem masculi, nu?

Călcăm în picioare tot ce e pasibil de a îndulci amărăciunea strânsă! Doar suntem oameni, nu? Deasupra noastră nu trebuie să supravieţuiască nimeni şi nimic! Suntem Dumnezeii Dumnezeului, acum şi în vecii vecilor!

Eşti slab? Mori! Meriţi! N-ai voie să trăieşti! Bucăţi din trupul şi sufletul tău vor hrăni pe cei puternici! Ei merită să trăiască! Ei şi neamurile lor ce se trag din  zeii  autoproclamanţi „atotputernici”!

Eşti puternic? Omoară-mă! Acum! Când încă o mai poţi face! E singura ta şansă! Profită!

Şi totuşi există o mică diferenţă: în timp ce ei acţionează din instinct, noi acţionăm cu premeditare. De fiecare dată!

Pe cine iubeşti mai mult?

Pe mami sau pe tati?

Pe mami.

De ce o iubeşti tu pe mami mai mult?

Pentru că îmi spune poveşti înainte de culcare. Ăăăăă, pentru că nu mă ceartă când fac prostii mai mari şi pentru că e mami mea.

Dar pe tati îl iubeşti?

Câteodată îl iubesc şi pe tati.

Când îl iubeşti tu pe tati?

Mereu îl iubesc pe tati. M-a învăţat să merg pe bicicletă şi să dau cu şutu’ în minge. Şi m-a mai învăţat să pup fetele când le este ziua, spuse piciul roşind.

Deci îl iubeşti şi pe tati

Da, dar mai mult pe mami. Pe tati îl iubesc când sunt cu el, dar atunci mi-e dor de mami şi o iubesc şi pe ea. Pe mami o iubesc când sunt cu ea, dar atunci mi-e dor de tati şi îl iubesc şi pe el.

Şi cu cine  îţi place să stai mai mult? Cu mami sau cu tati?

Eu vreau să stau cu amândoi, dar mami mi-a spus că tati a trebuit să plece la el acasă. Şi am plâns pentru că eu credeam că acasă este la noi acasă şi nu la el acasă.

Şi totuşi pe cine iubeşti mai mult?

Ţi-am mai spus, pe mami, şi câteodată şi pe tati.

Ale naibii de întrebări idioate!!!!! Mereu aceleaşi întrebări. De cele mai multe ori, aceleaşi răspunsuri.

Şi totuşi piciul trebuie să aleagă azi, acum, pe veci, pe cine iubeşte cel mai mult. E musai, n-are cale de întors nici el, nici mami şi tati lui.

Azi, acum, pe veci, cineva, ceva îşi va pune pecetea pe sufletul piciului.

Azi, acum, pe veci, cineva, ceva va rupe în două un mugur de suflet cu întrebarea idioată: pe cine iubeşti mai mult?

Azi piciul va ştii pe cine iubeşte mai mult. I se va spune acest lucru. I se va da acest verdict.

Mult noroc în viaţă, piciule! Eu ştiu că-i iubeşti pe amândoi la fel de mult.