Şi, uite-aşa, votarăm iar

A treia oară într-un an. An de criză, evident. Votatu’ ar putea deveni fără probleme sportul nostru naţional. Dacă ne străduiam puţin, am fi putut vota de patru ori anul ăsta. De exemplu, puteam să organizăm un referendum în care românaşii să răspundă la următoarea întrebare: Sunteţi de acord cu venirea Apocalipsei în Romanica? Păi ce? Don’şoara Apocalipsă vine aşa când vrea ea în ţărişoara noastră? Să vină dom’le când vrem noi, nu când vrea ea. Până când ne hotărâm noi când trebuie  să apară, don’şoara să stea cuminte în banca ei. Dar despre Apocalipsă, cu prima ocazie...

Dom’le, eu recunosc, m-am dus la votare şi nu numai că m-am dus, dar am şi votat. Şi mai recunosc că am votat aproape de fiecare dată când mai marii neamului m-au chemat s-o fac (cu o singură excepţie). Fac parte din oamenii care, deşi n-au avut de unde alege, totuşi au ales din toate relele, acel rău puţin mai mic (doar puţin), pentru că merg pe principiul învechit şi chiar expirat că, dacă nişte naivi au murit (conştienţi sau nu de cauză) la revoluţie pentru ca noi, copiii de atunci, să avem mai multe drepturi decât au avut părinţii noştri, atunci e de bun simţ să-ţi exerciţi drepturile câştigate pentru tine de alţii. 

Şi, da, de cele mai multe ori, ne merităm soarta cu vârf şi îndesat. Încă sunt uimită de scorul obţinut de cei de la PP-DD. Mintea mea nu poate înţelege cum naiba ăştia au obţinut un procent atât de mare! Mintea mea încă nu poate înţelege cum naiba te poţi uita în gura unuia ca DD. E ca şi cum te-ai uita într-un canal sau într-un WC la care nu s-a tras niciodată apa. În fine, românaşii noştri fac ce ştiu ei mai bine, anume politică şi, în pauze, votează după cum îi duce mintea. Avea Dinescu o expresie...aceea cu pusu’ rahatului în raza de acţiune a unui ventilator. Ventilatorul îşi face treaba de minune!!!

Mic ghid de suferit alături de ea

"Vii de la serviciu. Sau de la magazinul din colţ. Sau, pur si simplu, de la baie. Prietena/iubita/nevasta e intinsă pe pat şi plânge de se zguduie pereţii. Rămâi perplex.

- Ce s-a întâmplat?

Răspunde printre sughiţuri:

- Nu s-a întâmplat nimic.
- Dar ce ai?
- N-am nimic.
- Atunci, de ce plângi?
- Nu plâng.

Iată o situaţie aparent banală din viată. Cum procedăm? 

În primul rând, nu se părăseşte camera sub niciun motiv. Dacă te scapă la baie, rabzi. Dacă sună telefonul, îl laşi să sune. Dacă e cutremur, măcar o să ai şi tu motiv să plângi. Dar nu părăseşti încăperea. Dacă o faci, o să aibă extrem de des ocazia să-ţi amintească de faptul că ai lăsat-o singură şi că nu ţi-a păsat deloc de suferinţa ei.
Nu-ţi faci de lucru prin cameră. Ştii că n-o ajuţi niciodată la curăţenie, ce, acuma te-a apucat hărnicia?
Nu bei, nu fumezi. Ar însemna că te plictiseşti si că abia aştepţi să termine cu bocitul. N-o respecţi deloc. Nici să nu te gândeşti să deschizi vreo carte. Ar fi cea mai clară dovadă a nesimţirii tale să-i întorci spatele şi să citeşti.
Nu deschizi televizorul. Dacă ai şansa să fie deja deschis, nu schimba canalul. Te uiţi discret, că dacă se prinde, s-ar putea să-l stingă.
Stai întins pe spate, cu privirea în tavan, ca un gândac. Nu te poţi întoarce. N-ai voie să adormi. După ce prietena/iubita/nevasta a terminat cu bocitul şi, în fine, se ridică, mai rămâi cel puţin 10 minute în aceeaşi poziţie. Ai grijă să se vadă pe faţa ta că suferi.
În următoarele ore, vorbeşti doar dacă trebuie şi oricum cu voce scăzută.
Nu uita ca în casa aia s-a suferit recent.”

L-am pus între ghilimele pentru că textul nu-mi aparţine.

Pe mine m-a amuzat teribil pentru că mi-am adus aminte că am trecut şi eu printr-o situaţie similară acum circa 100 de ani. Dar de-atunci mi-am învăţat lecţia.

Sunt convinsă că mulţi dintre voi aţi citit micuţul ghid pe net. Poate la un moment dat aţi fost şi  voi într-o situaţie asemănătoare şi, bineînţeles, aţi ieşit din acea situaţie cu lecţia învăţată.